miercuri, 20 mai 2009

Principiile noului sistem de pensii publice

Comunicat Guvernul Romaniei:

"Vom avea o singura lege a pensiilor publice; toti cetatenii vor fi egali in fata legii. Prin stabilirea principiului contributivitatii, fiecare va primi in aceasta tara o pensie pe masura contributiei pe care o are la fondul de pensii”, a declarat primul-ministru Emil Boc la finalul sedintei de Guvern.

Executivul a aprobat in sedinta de astazi principiile unitare care vor sta la baza proiectului de lege privind sistemul de pensii publice. Premierul a subliniat ca principiile adoptate astazi constituie „un act de justitie si dreptate sociala si in sistemul de pensii”. „Va disparea actualul sistem prin care, prin pensie de serviciu sau alte prevederi legale, daca ai contribuit pentru o pensie de 10 milioane de lei, primesti de fapt in mana 100 milioane de lei pentru ca ai o prevedere prin care se stabileste valoarea pensiei la 80% din valoarea ultimei pensii sau alte modalitati de acest fel” a mai precizat Emil Boc.

Sistemul de pensii publice, va avea la baza sapte principii. Premierul Emil Boc a mai informat ca principiul ocupational nu a fost admis, deoarece se doreste aplicarea unui tratament egal pentru toti contribuabilii. „Nu am inclus principiul ocupational pentru a nu incerca, sau a da impresia ca se incearca, gasirea unei brese prin care sa reintroducem pe usa din dos actualele legi speciale. Trebuie sa fim foarte clari si precisi: dorim o singura lege care sa rezolve aceste probleme care exista in momentul de fata, probleme care sunt date de cadrul legal ce nu ofera o egalitate de tratament a tuturor acelora care contribuie la sistemul public de pensie” a mai declarat primul-ministru.

Principiile care vor sta la baza sistemului de pensii publice sunt urmatoarele:

1. Principiul unicitatii: „Statul organizeaza si garanteaza sistemul public bazat pe aceleasi norme de drept”

2. Principiul obligativitatii: „persoanele fizice si juridice au, conform legii, obligatia de a participa la sistemul public, drepturile de asigurari sociale exercitandu-se corelativ cu indeplinirea obligatiilor”.

3. Principiul contributivitatii: „fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile e asigurari sociale cuvenindu-se pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite, cu mentiunea de a se avea in vedere asimilarea stagiului de cotizare, care asigura luarea in calcul a perioadei in care persoanele din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala au fost asigurate in sistemul national ocupational de pensii de stat”.

4. Principiul egalitatii: „asigura tuturor participantilor la sistemul public, contribuabili si beneficiari, un tratament nediscriminatoriu in ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de lege”.

5. Principiul repartitiei: „fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligatiilor ce revin sistemului public, conform legii”.

6. Principiul solidaritatii sociale: „participantii la sistemul public isi asuma reciproc obligatii si beneficiaza de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau inlaturarea riscurilor sociale prevazute de lege”.

7. Principiul autonomiei: „administrarea de sine statatoare a sistemului public”, potrivit legii avandu-se in vedere conformitatea acestuia cu legislatia privind protectia informatiilor clasificate, prin folosirea structurilor de pensii (asigurari) existente la data intrarii in vigoare a prezentei legi, ale ministerelor si institutiilor din sistemul national de aparare.

Aceste principii vor fi implementate de catre grupul de lucru interministerial care va avea ca sarcina elaborarea proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice. Grupul de lucru va include reprezentanti, la nivel de experti, din urmatoarele ministere:
- Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale
- Ministerul Administratie si Internelor
- Ministerul Afacerilor Externe
- Ministerul Apararii Nationale
- Ministerul Finantelor Publice
- Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti

In paralel cu elaborarea proiectului de lege, se va efectua o analiza privind impactul financiar al implementarii noii legi de pensii asupra bugetului asigurarilor sociale de stat, precum si asupra bugetului de stat."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu