joi, 18 iunie 2009

Intrebare primita pe e-mail-acte necesare si termen de depunere pensie pentru limita de varsta

Intrebare:

“in primul rind doresc sa apreciez faptul ca putem primi raspunsuri clare,promte si la obiect privind intrebarile despre pensie.Cu multumiri anticipate doresc si eu sa va pun citeva intrebari pentru a fi lamurit si a scuti multe drumuri.Am virsta de 60ani si 5luni,doresc si pot iesi la aceasta virsta datorita conditiilor deosebite de munca.Intrebarile mele se refera atit la acte privind dosarul de pensionare cit si derularea procesului in sine. Referitor acte va rog lamurire cum si cine le elibereaza:
-carnet de asigurari sociale?
- dovada certificare stagiu de cotizare?
-data incetarii calitatii de asigurat-adeverinta?
-adeverinta din care sa rezulte achitarea contributiei de asigurari sociale pina la data solicitarii drepturilor?
Referitor derulare dosar:
-daca vreau cu data de 1iulie sa se incheie cartea de munca( deoarece nu mai doresc sa lucrez) care este parcursul? presupunind ca am toate actele ce trebuie depuse la casa de pensii,chiar daca ma duc mai tirziu cu niste zile fata de 1 iulie(10-15iulie,fara a ma duce insa la serviciu) sa le depun,de la ce data primesc pensia?,de la data depunerii dosarului sau de la data iesirii deciziei de pensionare si daca ma afecteaza cele 10-15 zile intirziere fata de data de 1 iulie cind am zis ca doresc sa se incheie cartea de munca.Nu stiu daca am fost detul de explicit dar totul se rezuma la cum rezolv problema actelor ptr. ca dosarul sa fie complet,doresc sa ies la pensie si sa-mi inchei activitatea cu data de 1 iulie si chiar daca depasesc aceasta data sa nu fiu nevoit sa mai lucrez. Va multumesc si astept raspunsul dumneavoastra”

Raspuns:

“Buna seara,
1. Sa raspundem pe rand, incepand cu actele necesare inscrierii la pensie, cele enuntate de dvs. fiind prevazute de normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, dar destul de putin intalnite sau cerute in practica de casele teritoriale de pensii:
-carnetul de asigurări sociale (original şi copie). Atentie!...nu este vorba de carnetul de asigurări sociale de sănătate, ci de carnetele persoanelor care au fost asigurate la casele de pensii sau alte sisteme de asigurări sociale de stat, anterior apariţiei Legii nr. 19/2000, cum ar fi agricultorii sau persoanele angajate anterior anului 1945. În principiu, astfel de cazuri sunt rare şi nu cred ca este cazul dvs.;
- dovada certificare stagiu de cotizare-se cerea la inceputul Legii nr. 19/2000 de catre unele case teritoriale de pensii la angajator, pentru verificarea ca vechimea in munca/stagiul de cotizare dovedit de angajator sa fie acelasi cu cel calculat de casa de pensii. Prin tara, unele case de pensii inca cer acest calcul al vechimii, dar din punctul nostrum de vedere nu ar mai trebui cerut.
-adeverinţă din care să rezulte data încetării calităţii de asigurat. Adeverinţa din care să rezulte data încetării calităţii de asigurat va fi prezentată după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare şi este necesară doar în cazul persoanelor care solicită pensie anticipată sau pensie anticipată parţială. Începerea plăţii drepturilor este condiţionată de prezentarea acestei adeverinţe;
2. Cu privire la etapele de derulare a dosarului dvs. de pensie, mentionam cele doua aliniate ale art. 83 care s-ar putea aplica in cazul dvs., astfel :
-conform alin. 1 al art. 83 coroborat cu prevederile art 1672 din Legea nr. 19/2000, “drepturile de pensie pentru limita de varsta se acorda si se platesc de la data indeplinirii conditiilor de pensionare, daca cererea a fost depusa in termen de 90 de zile de la aceasta data”.
-conform alin. 1 al art. 83 coroborat cu prevederile art 1672 din Legea nr. 19/2000, “In cazul persoanelor ale caror cereri de pensionare au fost depuse cu depasirea termenului prevazut la alin. (1), drepturile de pensie se acorda si se platesc: a) de la data depunerii cererii, in cazul pensiei pentru limita de varsta.”
Prin urmare, in cazul dvs., distingem doua situatii:
-daca la data depunerii cererii (1 iulie sau 15 iulie etc) sunteti in interiorul perioadei de 90 de zile de la data indeplinirii conditiilor de pensionare, iar pe cererea pentru limita de varsta solicitati pensie cu 1 iulie 2009, drepturile de pensie vi se vor acorda cu aceasta din urma data;
-daca la data depunerii cererii ati depasit termenul de 90 de zile de la data indeplinirii conditiilor de pensionare, drepturile de pensie vi se vor acorda cu data cererii.
Mentionam, de asemenea, ca pensionarii pentru limita de varsta isi pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului.
In situatia in care dátele oferite mai sus nu sunt suficiente, va rugam sa reveniti cu informatii suplimentare.
Cu bine,
Specialist pensii.”

4 comentarii:

  1. buna ziua sunt o persoana cu handicap si asi dori sa stiu daca pot beneficia de o pensie dupa cartea de munca si ce acte trebuie depuse la dosar

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua,
    Informatiile pe care ni le-ati dat sunt insuficiente pentru a va da un raspuns concret.
    In situatia in care doriti pensie de invaliditate, trebuie sa va prezentati la comisia de expertiza medicala cu toate actele medicale de care dispuneti si, in situatia in care handicapul de care suferiti permite incadrarea intr-un grad de invaliditate, veti putea primi pensie.
    Actele care trebuie depuse la dosar le gasiti la Categoria "Acte necesare", pagina http://desprepensii.blogspot.com/2009/03/acte-necesare-pentru-dosarul-de-pensie_30.html.
    In situatia in care doriti si alte informatii, va rugam sa reveniti cu date suplimentare.
    O zi buna,

    RăspundețiȘtergere