sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Legea nr. 329/2009-cumul pensie cu salariul

LEGE nr. 329 din 5 noiembrie 2009
privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 9 noiembrie 2009
CAP. IV
Masuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, in scopul reducerii cheltuielilor bugetare

ART. 17
(1) Beneficiarii dreptului la pensie apartinand atat sistemului public de pensii, cat si sistemelor neintegrate sistemului public care realizeaza venituri salariale sau, dupa caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire, potrivit legii, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ teritoriala, pot cumula pensia neta cu veniturile astfel realizate, daca nivelul acesteia nu depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care:
a) la data intrarii in vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi;
b) dupa data intrarii in vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi.

ART. 18
(1) Pensionarii prevazuti la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfasoara activitati profesionale pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire in functie au obligatia ca, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentului capitol, sa isi exprime in scris optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie, daca nivelul pensiei nete aflate in plata depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.

(2) Persoanele prevazute la art. 17 alin. (2) lit. b) au obligatia ca, in termen de 15 zile de la data survenirii situatiei de cumul, sa isi exprime in scris optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie, daca nivelul pensiei nete aflate in plata depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.

ART. 19
(1) In situatia persoanelor care beneficiaza, prin cumul, de pensie/pensii stabilita/stabilite atat in sistemul public cat si/sau in sisteme neintegrate sistemului public de pensii, la determinarea plafonului stabilit la art. 17 alin. (1) se are in vedere venitul cumulat din acestea.

(2) Daca nivelul pensiilor nete cumulate se situeaza sub nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat acesta va putea fi cumulat cu veniturile realizate din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire in functie, potrivit legii, in cadrul entitatilor prevazute la art. 17 alin. (1).

(3) In cazul in care nivelul venitului realizat din pensiile nete cumulate este mai mare decat nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, persoana are obligatia de a-si exprima optiunea, in scris, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentului capitol, cu privire la mentinerea in plata a pensiei fata de cuantumul careia, potrivit art. 17, este permis cumulul.

(4) Prevederile alin. (3) se aplica si persoanelor prevazute la art. 17 alin. (2) lit. b), acestea avand obligatia de a-si exprima optiunea in termen de 15 zile de la data survenirii situatiei de imposibilitate a exercitarii cumulului.

ART. 20
Neindeplinirea obligatiei privind exprimarea optiunii in termenul prevazut la art. 18 si la art. 19 alin. (3) si (4) constituie cauza de incetare de drept a raporturilor de munca stabilite in baza contractului individual de munca sau a actului de numire in functie, precum si a raporturilor de serviciu.

ART. 21
In cazul in care optiunea este exprimata in termenul prevazut la art. 18 si la art. 19 alin. (3) si (4), plata pensiei/pensiilor se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care a fost exprimata optiunea pentru continuarea activitatii.

ART. 22
Sumele incasate necuvenit cu titlu de pensie se recupereaza de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescriptie.
ART. 23
(1) Angajatorul are obligatia de a lua masurile necesare constatarii cazurilor prevazute la art. 18 si la art. 19 alin. (3) si (4).
(2) Incalcarea de catre angajator a prevederilor alin. (1) constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei.
(3) Constatarea contraventiei prevazute la alin. (1) si aplicarea sanctiunii prevazute la alin. (2) se realizeaza de catre persoanele imputernicite din cadrul inspectoratelor teritoriale de munca.
ART. 24
Contraventiilor prevazute la art. 23 le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

ART. 25
Prevederile prezentului capitol se aplica in mod corespunzator si beneficiarilor de pensie de serviciu stabilita prin legi speciale.
ART. 26
In aplicarea prevederilor cap. IV, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale elaboreaza instructiuni pana la data intrarii in vigoare a acestuia, respectiv in termen de 15 zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ART. 70
(1) Dispozitiile cap. IV si V intra in vigoare la 15 zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I

4 comentarii:

  1. Cei care iau doua trei salarii de la stat pentru activitatati desfasurate in acelasi interval orar (parlamentar+profesor universitar la 1+3 facultati de stat situate si in orase diferite)nu sunt cumva mai imorali decit pensionarii care muncesc corect.
    Raspundeti domnule prim-ministru. Aici nu mai constata FMI ca este dezmat pe bani publici?delend

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca era o intrebare retorica, in orice caz nu indreptata spre autorii blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt persoana cu gradul II de handicap locomotor si capacitatea de munca pierduta in cea mai mare parte, din 1998 (am avut si gradul I, cand nu puteam sa merg deloc), dobandit in urma unui accident survenit la locul de munca.
    Sunt Licentiata in Filologie, promotia 1999 si absolventa a Studiilor Aprofundate, in Etonologie si Folclor, promotia 2002.
    Am obtinut Premii I si Mentiuni la diverse concursuri literare nationale si internationale (Franta).
    In prezent, sunt studenta la a doua Facultate.
    INTREBAREA MEA ESTE (SI VA ROGA SA-MI RASPUNDETI URGENT, PE ADRESA orhideea_orhidee@yahoo.com) DACA AM VOIE LA CUMULUL PENSIEI DE GRADUL II HANDICAP CU UN SALARIU DE APROXIAMTIV 1000 RON PE LUNA?
    Va multumesc si va doresc toate cele bune!
    Cu respect, Nicoleta E.

    vizitati si blogul meu:http://www.flacaraarzand.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  4. @Daiana
    In conformitate cu prevederile art.77 din Legea nr. 448/2006, "(1) Persoanele cu handicap au dreptul de a munci si de a realiza venituri in conformitate cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu dispozitiile speciale din prezenta lege."
    Prin urmare, daca beneficiati de indemnizatie de handicap gradul II, vi se aplica prevederile mentionate mai sus.

    RăspundețiȘtergere