luni, 8 februarie 2010

Data plata pensie anticipata partiala

Intrebare:

“Cand se va face punerea in plata a unei pensii anticipate partiale in situatia urmatoare:
- indeplinirea conditiei de varsta la 9 oct. 2009;
- incetarea contractului individual de munca pe 1 dec. 2009 cu art. 56 litera (d), validata de ITM in cartea de munca;
- depunerea cererii si dosarului la Casa de Pensii pe 31 dec. 2009;
- data mentionata in cerere pt. pensionare 1 ian. 2010;
- pe 15 ian. 2010 s-a solicitat si obtinut de la angajator incetarea CM conf. art. 55 (b) - acordul partilor, neinscrisa in Cartea de munca (care este la Casa de pensii) dar dovedita de o adeverinta.
Multumiri anticipate.”

Raspuns:

Cu privire la data de la care se va face plata in dosarul dvs. de pensie, precizam termenele de depunere, de inscriere si de plata a dosarelor de pensie anticipata partiala:

-conform art. 83 coroborat cu prevederile art 167 indice 2 din Legea nr. 19/2000, drepturile de pensie anticipata partiala se acorda si se platesc de la data indeplinirii conditiilor de pensionare (09.10.2009, in cazul dvs.), daca cererea a fost depusa in termen de 90 de zile de la data indeplinirii conditiilor cumulative de pensionare, dar nu inainte de data incetarii calitatii de asigurat (respectiv data incetarii contractului individual de munca).
-in cazul persoanelor ale caror cereri de pensionare au fost depuse cu depasirea termenului de 90 de zile, drepturile de pensie se acorda si se platesc de la data depunerii cererii, dar nu inainte de data incetarii calitatii de asigurat.
Prin urmare, avand in vedere cele precizate de dvs., intrucat ati solicitat expres stabilirea drepturilor de pensie cu o anumita data, respectiv 01.01.2010, fiind in interiorul termenului de 90 de zile in care puteati depune dosarul la casa teritoriala de pensii, data stabilirii drepturilor de pensie anticipata partiala este data de 01.01.2010.
Intrucat la aceasta categorie de pensie nu este permis cumulul pensiei cu salariul si avand in vedere prevederile exprese ale legii fata de care “plata un se face inaintea incetarii calitatii de asigurat”, plata drepturilor dvs. de pensie se face de la data incetarii contractului individual de munca, respectiv de la data de 15.01.2010.
Cu bine,
Specialist pensii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu