miercuri, 22 iulie 2009

Export prestatii-transferul pensiilor in strainatate

Plata pensiilor din Romania in strainatate
Potrivit dispozitiilor art. 90 alin. (9) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiarii drepturilor banesti stabilite de casele teritoriale de pensii, care nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul în strainatate al acestor drepturi, în conditiile legii.
Incepând cu luna august 2008, aceste dispozitii legale au devenit aplicabile, iar beneficiarii sistemului public de pensii stabiliti în strainatate îsi pot primi pensia pe teritoriul statului de domiciliu sau de resedinta (stat de sedere obisnuita), în contul bancar declarat la casa teritoriala de pensii în evidenta careia se afla dosarul de pensie.

Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale a încheiat un parteneriat cu Citibank Romania S.A., prin intermediul caruia pensiile si alte drepturi de asigurari sociale cuvenite beneficiarilor sistemului public se transfera în strainatate, într-un cont bancar deschis de acestia la o banca de pe teritoriul statului de domiciliu sau de sedere obisnuita, dupa caz.
In vederea achitarii, prin transfer bancar, a prestatiilor prevazute de lege, casele teritoriale de pensii vor utiliza informatiile bancare confirmate de beneficiarii nerezidenti ai sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, în cadrul Declaratiei de transfer în strainatate al drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, în cazul tuturor beneficiarilor domiciliati pe teritoriul altor state.

Declaratia de transfer în strainatate al drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale constituie dovada în baza careia plata drepturilor banesti se face în strainatate, ca urmare a optiunii titularului.

Declaratia de transfer (pe care o puteti solicita prin e-mail - desprepensii@gmail.com) se transmite la sediul casei teritoriale de pensii, însotita de:
1. o copie a actului de identitate a titularului care atesta domiciliul actual;
2. un document care confirma detaliile bancare, respectiv:
• denumirea bancii beneficiarului
• adresa bancii beneficiarului
• codul de identificare bancara (BIC/SWIFT)
• numarul de cont international bancar (IBAN)

Transmiterea declaratiei de transfer în strainatate al drepturilor cuvenite si a documentelor care o însotesc se poate face:
• personal, la sediul casei teritoriale de pensii;
• prin mandatar desemnat cu procura speciala, emisa conform legii, însotita de un document care confirma detaliile bancare si de o copie a actului de identitate a titularului care atesta domiciliul sau actual;
• prin posta, la sediul casei teritoriale de pensii;
• prin e-mail, scanate si transmise la adresa electronica oficiala a casei teritoriale de pensii, postata de institutia mentionata pe site-ul acesteia.

Cheltuielile generate de transferul în străinătate al pensiilor şi al altor drepturi de asigurări sociale şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale acordate în cadrul sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se suportă de către beneficiari, prin diminuarea sumelor ce fac obiectul transferului, cu excepţia situaţiilor în care prevederile instrumentelor juridice cu caracter internaţional la care România este parte dispun altfel.

Lista de comisioane practicate de Citibank Romania, conform Conventiei incheiata cu CNPAS :
Comision total transfer plata externa : 0,15% din suma, minim 1,5 EUR pentru fiecare plata ;
• Comision de schimb valutar - Gratuit
• Taxa swift - Gratuit

Comisioanele convenite pentru serviciile detaliate care vin in sprijinul CNPAS in colaborarea cu Citibank Romania, sunt urmatoarele:
• Comision deschidere cont - Gratuit
• Comision de administrare cont - Gratuit
• Incasari in lei - Gratuit
• Incasari in valuta (restituiri de sume) - Gratuit
• Investigatii referitor returnare sume - Gratuit
• Transmitere lunara extrase de conturi - Gratuit
• Event Notification - Gratuit

8 comentarii:

  1. ce inseamna va rog, minim 1.5 euro pentru fiecare plata ? maxim cit poate fi ? cam neclar capitolul comisioane percepute de Citibank Ro.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vom incerca sa explicam pe scurt acest comision, care vi s-a parut neclar.
    Astfel, comisionul total transfer plata externa perceput de Citibank este de 0,15% din suma, minim 1,5 euro pt fiecare plata.
    Prin urmare, la orice cuantum al pensiei, se aplica un procent de 0,15%, iar in cazul in care, prin aplicarea acestuia, valoarea comisionului este mai mica de 1,5 euro, atunci se aplica comisionul de 1,5 euro.
    In cazul in care, prin aplicarea procentului, valoarea comisionului este mai mare de 1,5 euro, se va aplica comisionul rezultat din calcul.
    Exemple:
    -daca cuantumul pensiei este de 100 euro si se aplica 0.15% comision transfer, rezulta 0,15 Euro (mai mica decat minimul stabilit prin conventie). In acest caz, Citibank va percepe comisionul minim de 1,5 euro;
    -daca pensia este de 2000 euro si se aplica 0,15%, rezulta un comision de 3 euro, care va fi aplicat de Citibank.
    Deci comisionul este in functie de valoarea pensiei, aplicandu-se procentul de 0,15%.

    Multumim de intrebari.

    RăspundețiȘtergere
  3. Va rog sa precizati daca o persoana asigurata in sistemul public romanesc de pensii vreme de 10 ani (de la varsata de 25 la 35 ani), care emigreaza intr-o tara din afara UE poate sa mai beneficieze de vreun drept, sau primeste ceva din ceea ce a cotizat (transfer, rambursare)?

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru a va putea raspunde la aceste intrebari, va rugam sa ne trimiteti pe adresa de e-mail desprepensii@gmail.com urmatoarele informatii suplimentare:
    -datele dvs. personale, respectiv data nasterii si sexul;
    -daca in perioada cat ati locuit in Romania ati avut perioade asimilate stagiului de cotizare, respectiv armata, facultate la zi sau pensie de invaliditate;
    -despre ce tara din afara Uniunii Europene este vorba, pentru ca regulamentele de aplicare sunt diferite sau similare cu cele din UE in functie de tara.
    Va multumim.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am o matusa in varsta care nu se mai poate ocupa singura de ea si as dori sa o iau la mine in Franta. Este posibila o reechivalare a pensiei in Franta sau ramane un pensia de 200 de euro din Romania?
    greenhours la hotmail.fr

    RăspundețiȘtergere
  6. Poate primi drepturile de pensie in Franta, dar nu prin reechivalare cu pensiile stabilite in sistemul de pensii din Franta, ci va primi pensia stabilita in Romania, transformata in moneda in care persoana va dori sa o primeasca (in cazul dvs. cei 200 de euro).

    RăspundețiȘtergere
  7. cum putem ajunge in posesia cupoanelor de pensii lunare daca primim pensia prin citibank in USA?==

    RăspundețiȘtergere
  8. Pentru cei care primesc pensie prin Citibank, nu se emit cupoane de pensie.
    Puteti verifica drepturile dvs. de pensie prin doua modalitati:
    1. extrasul de cont lunar
    2. solicitarea eliberarii unei adeverinte cu cuantumurile de pensie lunare la casa teritoriala de pensii de care apartineti.

    RăspundețiȘtergere