duminică, 3 ianuarie 2010

Profesor-pensie pentru limita de varsta

Intrebare:

“Buna ziua!
Sunt nascut la 11 iunie 1947, am lucrat si lucrez ca profesor titular incepand cu data de 01 septembrie 1968 (absolvent de Institut Pedagogic de 3 ani, curs de zi,1968; in intervalul 23.09.1971 - 23.06.1972 mi-am satisfacut stagiul militar). Conform Legii ar trebui sa ma pensionez la data de 01 iulie 2011.
Pot sa ma pensionez mai devreme cu un an, de exemplu cu 01 septembrie 2010?
Daca da, cu cat la suta e mai mica pensia pana la implinirea varstei de pensionare standard?
Va multumesc.”

Raspuns:

Avand in vedere faptul ca sunteti nascut la data de 11 iunie 1947, varsta standard de pensionare prevazuta de Legea nr. 19/2000 este de 64 de ani si 1 luna, iar stagiul complet de cotizare cerut de lege este de 33 de ani si 2 luni.

Prin urmare, puteti solicita pensie pentru limita de varsta incepand cu data de 11 iulie 2011.
In conformitate cu dispozitiile art. 127 alin.(3) din Legea nr.128/1997, “personalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de limitele de vârsta prevăzute de legislaţia în vigoare, dacă are o vechime în învăţământ de cel puţin 25 de ani femeile, respectiv 30 de ani bărbaţii”.
Prin urmare, exista posibilitatea sa va pensionati conform articolului mai susmentionat, inainte de implinirea varstei de 64 de ani si 1 luna, respectiv la data precizata de dvs. – 1 septembrie 2010, dovada realizarii vechimii in invatamant facandu-se cu o adeverinta eliberata de Inspectoratul Scolar Judetean.
De asemenea, precizam ca pensia de limita de varsta stabilita cu reducerea varstei standard de pensionare conform acestui articol nu are nicio diminuare, fiind in acelasi cuantum ca pensia de limita de varsta stabilita la varsta standard de pensionare prevazuta de Legea nr. 19/2000.
Cu bine,
Specialist pensii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu