joi, 6 august 2009

Intrebare e-mail: diminuare pensie anticipata partiala

Intrebare:

“PE DATA DE 6/02/2010 IMPLINESC 55 ANI AM 34 DE ANI VECHIME DIN CARE 10 DE GRUPA A DOUA CARE ESTE PROCENTUL DE DIMINUARE
MULTUMESC”

Raspuns:

Din analiza celor spuse de dvs., reiese ca sunteti nascuta in februarie 1955, varsta standard de pensionare fiind 60 de ani si stagiul complet de cotizare de 30 de ani. Prin urmare, puteti solicita pensie pentru limita de varsta in luna februarie 2015.

Potrivit prevederilor legale, pentru ca ati realizat stagiul complet de cotizare, puteti solicita inscrierea la pensie anticipata partiala cu cel mult 5 ani inaintea implinitii varstei standard de pensionare, respectiv la implinirea varstei de 55 de ani (februarie 2010).

Cuantumul (valoarea) pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acesteia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta-standard de pensionare, conform tabelului:
Stagiul de cotizare realizat peste stagiul standard complet de cotizare prevăzut de lege Procentul de diminuare pentrufiecare lună de anticipare (%)
Până la 1 an 0,50
Peste 1 an 0,45
Peste 2 ani 0,40
Peste 3 ani 0,35
Peste 4 ani 0,30
Peste 5 ani 0,25
Peste 6 ani 0,20
Peste 7 ani 0,15
Peste 8 ani 0,10
Între 9 şi 10 ani 0,05
Astfel, in cazul dvs., avand in vedere datele pe care ni le-ati transmis, aveti un stagiu de cotizare total de 36 de ani si 6 luni, din care:
-24 de ani, in conditii normale de munca;
-10 ani, in grupa a II-a de munca;
-2 ani si 6 luni, spor grupa a II-a de munca, conform legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Diminuarea ar trebui sa fie in jurul valorii de 12%, calculati astfel:
-stagiul de cotizare 36 ani si 6 luni-diminuare cu 0,20% pe luna de anticipare
-inscriere la pensie anticipate partiala in februarie 2010-60 luni pana la varsta stadard de pensionare de 60 de ani
-0,20% x 60 de luni = 12 %.

Cu bine,
Specialist pensii.

18 comentarii:

  1. Buna ziua,mama mea are varsta de 52 de ani, are 35 de ani de munca (actual este in somaj, dar stiu ca se acumuleaza la vechime) si vroiam sa va intreb ce inseamna categoria 1 si a2a de munci grele (asa scrie in cartea de munca) si daca puteti calcula procentul de diminuare.Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru a va raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa ne faceti cateva precizari suplimentare:
    -data exacta a nasterii
    -perioada exacta de grupa I si II de munca, astfel cum este inscrisa in carnetul de munca.
    Ulterior, va vom raspunde de indata la intrebarile dvs.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua!
    Sunt cadru didactic - educatoare (femeie),cu grad didactic I , am 57 ani la 21 nov 2009- data nasterii 21 nov 1952,cu o vechime de 37 ani si 5 luni in prezent . As dori sa stiu care este perioada optima de depunere a dosarului de pensionare la limita de varsta . Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim.
    Nu exista o perioada optima cand va puteti inscrie la pensie, ci noi va putem spune doar cand vi se deschide dreptul la pensie.
    Astfel, in functie de data nasterii dvs., aveti dreptul la pensie pentru limita de varsta la 59 de ani si 3 luni, conform Legii nr. 19/2000.
    De asemenea, daca aveti o vechime de minim 25 de ani in invatamant, va puteti inscrie la pensie cu 3 ani mai devreme, ceea ce inseamna ca aveti deschis dreptul la pensie de la varsta de 56 de ani si 3 luni, respectiv din data de 21 februarie 2009.
    Cu bine,

    RăspundețiȘtergere
  5. buna ziua,am 56 de ani in aprilie 2010,si am o vechime de 24 ani si 3 luni si nu sunt in campul muncii.ma poate informa cineva daca pot iesi la pensie anticipat?multumesc

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua.
    Sunt nascuta la 5 oct 1952 si lucrez din 1976. Am vreo posibilitate sa ma pensionez anticipat?
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anonim1
    Avand in vedere ca sunteti nascuta in aprilie 1954 (56 de ani in aprilie 2010), va puteti inscrie la pensie de limita de varsta in ianuarie 2014, la implinirea varstei de 59 de ani si 9 luni.
    Nu puteti beneficia de pensie anticipata sau pensie anticipata partiala, intrucat nu indepliniti conditia stagiului complet de cotizare prevazut de lege, respectiv 29 de ani si 6 luni.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Anonim2
    Avand in vedere data nasterii dvs, respectiv 5 octombrie 1952, aveti la aceasta data dreptul deschis la pensie anticipata partiala, cu conditia realizarii stagiului complet de cotizare de 28 de ani si 6 luni.
    Conform spuselor dvs., daca ati inceput activitatea in 1976, aveti pana la aceasta data un stagiu de 34 de ani (1976-2010), deci puteti depune dosarul de pensie anticipata partiala.
    Cu bine,

    RăspundețiȘtergere
  9. MARA
    Am 56 ani si 3 luni,sunt profesor I din 1978 la aceiasi scoala, am gradul didactic I si 3 copii.As vrea sa stiu cand as putea iesi la pensie anticipat, cu cat s-ar diminua pensia si daca se poate cam cat ar fi aceasta.Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  10. sant nascuta pe 7.05.1958,am 3 copii,am fost angajata 15.11.1976 pana pe 28.05.2007,somaj+ordonanta de pe 28.05.2007 pana pe 28.05.2009 Am avut grupa a II a de pe 15.11.1976 pana 30.03.2001 . La ce varsta as putea iesi la pensie ?

    RăspundețiȘtergere
  11. @Mara
    Varsta standard de pensionare pentru dvs. este de 59 de ani si 7 luni, daca sunteti nascuta in decembrie 1953.
    Puteti beneficia de pensie de limita de varsta din septembrie 2010 cu reducerea oferite de Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (respectiv de 3 ani din varsta standard de pensionare pentru profesorii femei cu minim 25 de ani in invatamant).
    Aceasta este pensia cea mai favorabila in cazul dvs.
    De asemenea, precizam ca singura institutie competenta sa calculeze drepturile de pensie este casa teritoriala de pensii de care apartineti, dupa depunerea dosarului de pensie.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Lutcanu Elena
    Ati primit raspuns la intrebarea dvs. la adresa
    http://desprepensii.blogspot.com/2010/04/informatii-inscriere-limita-de-varsta.html

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna ziua:sunt nascuta in 1960 si am lucrat la IMGB din 1979 pana in 2002 avand o intrerupere de 1 an pt cresterea copilului.In momentul de fata lucrez in Italia din 2002 unde miam platit tazele la zi inclusiv cele de pensie,vreau sa stiu cand pot iesi la pensie anticipata? multumesc Nina.

    RăspundețiȘtergere
  14. Buna ziua:sunt nascuta in 1960 si am lucrat la IMGB din 1979 pana in 2002 avand o intrerupere de 1 an pt cresterea copilului.In momentul de fata lucrez in Italia din 2002 unde miam platit tazele la zi inclusiv cele de pensie,vreau sa stiu cand pot iesi la pensie anticipata? multumesc Nina.

    RăspundețiȘtergere
  15. In raport cu data nasterii dvs, puteti solicita pensie anticipata partiala de la implinirea varstei de 55 de ani, cu conditia realizarii stagiului complet de cotizare de 30 de ani (stagiu cumulat din Romania si Italia).

    RăspundețiȘtergere
  16. In data de 18 aprilie 2010 am implinit 60 de ani.Am in campul muncii 40 de ani acumulati fara grupa de munca.
    As dori sa stiu daca ma pot pensiona anticipat si de asemenea as dori sa stiu procentul de dimunuare a pensiei.

    va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  17. @Anonim
    Puteti solicita pensie anticipata partiala incepand cu varsta de 60 de ani.
    Diminuarea aproximativa, in raport cu datele prezentate de dvs., este de 15%.

    RăspundețiȘtergere
  18. Nume: S.V.
    Data nasterii: 06 septembrie 1951
    Angajat: 01 septembrie 1970
    Pina la: 20 ianuarie 1971
    INCORPORAT IN ARMATA
    Angajat: 03 ianuarie 1973
    Pina la: 22 ianuarie 2009
    SOMER- pina la 23 aprilie 2010
    Intrebare:
    1)-care este virsta mea "standard" de pensionare. 2)-cind? si ce forma de pensionare pot solicita?.

    RăspundețiȘtergere